Manevi Zrt, o companie din portofoliul Fundației Central European Built Heritage Conservation, a cumpărat Hotelul Concordia din Târgu Mureș.
În jurul datei de 24 ianuarie, în fiecare an, societatea civilă, arhitecții, istoricii, jurnaliștii, iubitorii de patrimoiu își ascut creioanele, își potrivesc cuvintele și pornesc să deplângă o clădire - Hotel Concordia - aflată în “paragină”, cuvânt folosit în exces, care mai degrabă nu mai “există” în București și demult a fost ștearsă de la capitolul “consolidare” sau “renovare” din programele edililor acestui oraș. Încă din “epoca” Oprescu se promitea “salvarea” ei. Din 2013, o petiție, semnată de istorici, profesori universitari și academicieni, a fost lansată întru resuscitarea imobilului istoric, acolo unde, așa cum scriu toți cronicarii vremurilor apuse, dar și mai noi, s-a “hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntașii partidei naționale, ca domn al Țării Românești”. S-a întâmplat în apartamentul 5 al clădirii, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859.